ARTICOLE

Sau care e treaba cu conexiunea? 

Cineva zicea odată că tangoul este ca jocul de badminton. Păi cum așa? Păi să vă explic. Fiindcă metaforele sunt importante și cu ajutorul lor avem parte de o mai bună înțelegere a realității. 

Unul dintre cuvintele foarte des folosite în tangoul argentinian este “conexiune“. Ce fel de conexiune? Păi... între cele două persoane care dansează împreună. Și cum se realizează această minunăție? Pai... nu știu exact, dar când este cică o simți.
Măăi...! Așa să fie oare?

Avem doi jucători, fiecare jucător are o paletă, există un singur fluturaș, iar scopul jocului este ca fluturașul să stea cât mai mult în aer – nu discutăm varianta sportivă a acestui joc.
Bine, bine dar cum e cu tangoul și conexiunea?! Păi este foarte simplu. Să vă prezint “harta“:

Paletele de badminton = cunoașterea structurii tangoului.
Sau cu alte cuvinte, la cât de multă informație am fost expuși și cât din ea am înțeles.

 
Abilitatea de a folosi paleta (“cunoștințele de tango“) = tehnica personală.
Altfel spus, capacitatea de a pune în practică mișcările și conceptele de dans, respectiv capacitatea de a executa corect pașii, pivoții și restul elementelor – precum boleo, gancho, etc.

 
Fluturașul = muzica pe care dansăm.
Un singur fluturaș, fiindcă este o singură muzică, adică ambele persoane care dansează/ joacă sunt expuse la aceeași muzică.

Buun...și cum rămâne cu conexiunea? Conexiunea este acel lucru care face posibil ca fluturașul să rămână cât mai mult în aer. Cu alte cuvinte, ca dansul să decurgă fluid, fără ruperi de ritm sau întreruperi.
Cum se întâmplă acest lucru? Acest lucru se întâmplă atunci când există un echilibru între abilitățile (tehnica) și resursele (cunoașterea tangoului și muzicalitatea) celor doi participanți la dans/ joc.

 
Veți înțelege mai bine, sper eu, dacă vom lua ca exemplu cazurile în care nu există conexiune vizualizând efectul asupra jocului de badminton.

Cazul 1: avem palete bune (cunoașterea de tango), avem fluturaș bun (muzicalitate), însă abilitatea de a folosi paletele (tehnica) este scăzută. Ca și când doi jucători dreptaci ar alege să joace folosind mâna stângă, care este mai nepricepută. Cum ar arăta jocul lor în acest caz?...

Analiză: Se întâmplă în tango atunci când știm multe figuri și suntem muzicali, dar având o tehnică slabă există mereu dezechilibrări, alunecări, sprijinit pe partener/ ă, tras, împins, etc.

 
Cazul 2: avem o abilitate bună de a folosi paletele (tehnica), avem fluturaș bun (muzica), dar un jucător are o paletă modernă, usoară și frumoasă, pe când celălalt în loc de paletă de badminton are o bâtă de baseball. Cum ar arăta jocul în acest caz?
Analiză: Se întâmplă în tango atunci când nu avem același grad de cunoaștere a structurii tangoului, cu alte cuvinte, nu înțelegem diferența dintre o sacada și o entrada, o barrida și o parada, dintre un boleo sus și unul jos, sau dintre stilul milonguero și tango salon, etc.

 
Multă lume se regăsește în acest caz, fiindcă nu toată lumea este expusă la aceeași informație. Un exemplu clasic este dihotomia Leader – Follower, în care fiecare știe doar o bucată din puzzle. Dacă fiecare ar ști ambele bucăți din puzzle, comunicarea/ conexiunea ar fi infinit mai bună – și nu mă refer aici ca o femeie să știe să conducă sau ca un bărbat să poată să urmeze, fiindcă există și alte posibilități de a ști cele două bucăți de puzzle.

 
Cazul 3: jucătorii, în loc să folosească un fluturaș obișnuit, joacă badminton cu o minge de oină (pentru necunoscători, e ca o minge de tenis, dar e mai grea și nu sare). Cum ar arăta jocul lor în acest caz?
Analiză: Tehnică bună și cunoaștere bună a structurii tangoului, dar o muzicalitate slabă a.k.a multe figuri și muzică mai deloc. Arată bine, dar nefiind pe muzică, nu prea se poate numi “dans“ în adevăratul sens al cuvântului. Să ne imaginăm cum ar fi ca numai unul dintre cei doi care dansează să fie muzical, pe când celălalt nu. Cum ar arăta dansul/ jocul în acest caz?

În cazul ideal, în care toate elementele sunt așa cum trebuie să fie, mai există un singur element pe care nu l-am pomenit și care influențează/ afectează jocul de badminton: vântul.

Analiză: vântul reprezintă ronda – dansatorii de pe sensul de dans. 

Avem trei cazuri. 

1. Dacă nu bate vântul deloc – adică dansăm într-o sală goală – nimic nu ne împiedică să dansăm așa cum vrem și simțim.
2. Dacă vântul bate, dar bate constant – adică dansatorii de pe sens sunt educați, nu depășesc, se deplasează în același ritm, nu se lovesc unii de ceilalți – atunci ne putem poziționa de asemenea manieră încât să putem juca/ dansa cât mai bine luând în calcul acest aspect.
3. Dacă vântul bate neregulat, își schimbă brusc direcția și intensitatea – adică dansatorii nu sunt educați, folosesc pași în spate lovindu-se de alte cupluri, schimbă brusc direcția de deplasare, depășesc – dansul nostru, indiferent cât de bun este, va fi afectat destul de mult.

Conștientizând exemplele de mai sus și încercând să vizualizăm un joc de badminton în fiecare din cazurile propuse, vom înțelege mai bine factorii/ variabilele care influențează/ afectează jocul – menținerea fluturașului în aer un timp îndelungat – sau, în cazul nostru dansul, ajungând, în acest fel, să înțelegem cum este cu conexiunea în dans.

 
Ziceam la început că echilibrul dintre elemente ne dă gradul de conexiune, fiindcă există în toate cazurile o anumită conexiune. Însă uneori conexiunea este ca o sforicică legând cei doi parteneri, care se poate rupe oricând, alteori este ca un lanț foarte trainic, care nu se rupe orice s-ar întâmpla, partenerii fiind înlănțuiți în dans.

 
Deci...tangoul este ca un joc de badminton.

Metaforele sunt importante, cu ajutorul lor avem parte de puncte noi de vedere, de o mai bună înțelegere a fenomenului, și, adesea, de o evoluție mai rapidă. 

Prin metafore căpătăm o înțelegere mai bună. Căci înțelegerea este capacitatea de a vedea și a face mai multe legături între lucruri. Din latină, inter legere. Legături între.