În tango există (doar) trei pași, prin urmare, primul nivel de complexitate al mișcărilor sunt combinațiile simple formate din acești pași, combinații care adesea poartă un anumit nume: baldosa, giro, ocho etc.

Următorul nivel de complexitate este un nivel de tranziție, respectiv capacitatea de a conduce/urma orice pas cu orice picior în orice direcție. 

Acest nivel presupune descompunerea lucrurilor învățate la nivelul anterior, și compunerea lor aleatorie, după bunul plac. 

De obicei acest nivel este ignorat de foarte multă lume din păcate.

Dincolo de pași în diferite variante, se învață elemente, precum parada, gancho, sacada, boleo etc. 

Adică fix acele lucruri specifice tangoului argentinian, care adesea nu se regăsesc în alte dansuri. Sunt cam cinci elemente de bază, și multe altele specifice unei persoane care este improver, intermediar, avansat.

Fiind multiplicabile pe cei trei pași, aceste elemente ar trebui exersate pe fiecare pas, și pe fiecare parte (pe dreapta, pe stânga), lucru care adesea este ignorat din nefericire, iar apoi amestecate în toate felurile posibile.

Urmează un nou nivel de complexitate, în care sunt amestecate combinațiile de pași cu elementele, rezultând secvențe de mișcări care adesea conțin câțiva pași (într-o anumită ordine) și unul sau mai multe elemente. 

Cel mai simplu exemplu este basico, unde avem un singur element (crosul scurt făcut de fată) și mai mulți pași (la origine era combinația de pași numită baldosa); baldosa + cros scurt = basico. 

Un alt exemplu este giro con sacadas, unde avem o combinație de pași (giro) și trei sacadas (adesea simplificat doar la doua sacadas). 

Nivelul final de complexitate, în ceea ce privește partea de mișcare în tango, este reprezentat de figuri: anumite mișcări care adesea se fac doar pe o singură parte – deoarece îmbrățișarea este asimetrică. Spre exemplu: sostenida. 

Acestea ar trebui după aprofundare adăugate pașilor și elementelor, pentru a avea un dans complet și complex.