ARTICOLE
Dacă dansezi doar pe ritm, ca și când muzica ar fi un metronom, NU se cheamă că ești muzical.
Dacă dansezi repede, că poate pică pașii unde trebuie, NU se cheamă că ești muzical.
Dacă dansezi lent, că poate emoția e mai importantă decât structura melodiei, NU se cheamă că ești muzical.
Și NU, în mod clar nu trebuie să ai ureche muzicală pentru a ajunge să fii muzical în dans.
Când am mai vorbit despre muzicalitate, în acest articol, un text preluat din lucrarea mea Manual de Tango, spuneam după cum urmează:
O muzicalitate bună presupune, pentru început, să putem face diferența între stilurile de muzică – tango clasic, milonga și vals – fiecare cu particularitățile sale ritmice și lirice. Dar acesta nu este decât începutul.
O muzicalitate decentă, în ceea ce ne privește, presupune, de asemenea, să înțelegem tiparele ritmice de bază, variațiunile melodice și să putem dansa vocea interpretului.
Prin urmare, pe lângă cele trei elemente menționate, vom avea două aptitudini muzicale:
1. una pasivă/ receptivă: de a auzi și a înțelege ce se întâmplă în muzică, astfel încât să putem exprima muzica în dans.
2. una activă: execuția mișcărilor conform muzicii.
În primul rând, să faci diferența între ritm și melodie; între baza ritmică și liniile melodice, în general.
Când vei putea face diferența, adică să înțelegi când începe și se termină fiecare, când se aude doar una și când sunt suprapuse, va trebui, desigur, să respecți asta când dansezi.
Dacă vrei să se cheme că exprimi muzica, desigur.
Există mai multe feluri de bază ritmică, există mai multe feluri de linii melodice. Și există tipare specifice pentru fiecare, precum marcato, sincopa, doble tiempo, arrastre, corchea, și altele.
Piesele muzicale au o anumită structură, tot la fel cum o poezie sau un cântec au o anumită structură: există strofe, există refren; uneori refrenul se repetă după fiecare strofă, alteori la fiecare două strofe; uneori avem o introducere și un epilog, uneori nu, și așa mai departe.
Nu ar fi minunat dacă ai putea avea un dans care să aibă coerență?
Acest lucru este posibil, deoarece muzica de tango are o structură anticipativă, care poate fi învățată (să știi cum să o recunoști) și respectată/ exprimată în dans.
Există orchestre principale și secundare. Măcar de cele principale să avem habar, nu?
Fiindcă nu dansăm D'Arienzo cum dansăm Pugliese, și nici Troilo precum Di Sarli. De Canaro, Calo și De Angelis ce să mai zic?
Și fiindcă fiecare orchestră principală a avut mai multe perioade, cu caracteristici specifice în muzică.
Un aspect foarte important este dacă piesa muzicală pe care dansăm are voce, și câtă importanță are aceasta.
Uneori vocea apare de la început, alteori apare doar la final, foarte puțin. Cum exprimăm această diferență în dansul nostru?
De asemenea, când alegem să dansăm pe voce, și când o ignorăm?