ARTICOLE

Ne dorim un Follower activ în dans? Sau unul pasiv?

Un follower care să-și asume responsabilitatea, sau unul care să nu primească alegerea? 

Acest articol a fost scris în 2012. Vara. 

Tangoul a apărut la începutul anilor 1900. Dar acum suntem deja în anul 2012, iar statutul femeilor s-a schimbat in ultimii o sută și mai bine de ani. Nu mai sunt nici marginalizate, nici desconsiderate, nici nimic. 
Și cu toate acestea...încă există, în foarte mulți bărbați, frica de a pierde un control pe care nu îl au. Frica de a permite femeii de lângă noi să se manifeste liber în dans. Frica de a nu arăta, la fiecare mișcare, cine decide.
In tango, ca și în viață, lucrurile stau exact la fel. Arhetipurile de la 1900 toamna, în care bărbatul este dur și femeia este supusă, încă se perpetuează.

Această atitudine a bărbatului, de a conduce fiecare mișcare a femeii, încă ne este educată la cursurile de dans. Educată în aceeași măsură în care femeia este educată să aștepte, să accepte, să urmeze, într-un cuvânt, să fie pasivă. 

Pasivitate: aproape totală; responsabilitate în dans: aproape zero; atitudine în viață: no comment.

 
Și cu toate acestea, așa cum am spus deja, nu mai suntem la 1900 toamna. Suntem în 2012. Vara. Și... slavă Domnului, felul în care dansăm a evoluat. Și felul în care se predă tangoul a evoluat. Pentru unii, desigur. Pentru alții, a rămas, și probabil va rămâne, la fel.

Exemplificare: ocho față.
Varianta 1: bărbatul conduce pivotul femeii – ca ea să pivoteze exact cât trebuie; apoi bărbatul conduce extensia pasului femeii – ca ea să extindă exact cât trebuie și unde trebuie; apoi bărbatul conduce transferul greutății femeii, de pe un picior, pe celălalt – ca ea să transfere exact când trebuie în ritmul ales de el; apoi bărbatul conduce adunarea picioarelor femeii – ca ea să adune când trebuie; în final, bărbatul conduce pivotul de repoziționare al femeii – ca ea să ajungă iar cu fața la el, așa cum trebuie.

 
Nu vi se pare obositor? Nu vi se pare că femeii nu i se acordă pic de libertate? De responsabilitate? De nimic?
Noroc că suntem în 2012, vara, și că s-a descoperit, între timp, și altă variantă, respectiv o modalitate de a dansa un ocho față. Nu de a conduce, ci de a dansa. Fiindcă dansatul este în doi, iar condusul e de unul singur. Un șofer conduce mașina, nu dansează cu mașina.
Cine vrea să știe varianta 2?...Cineva?!?

 
În varianta 2, bărbatul nu conduce. În varianta 2, femeia nu urmează. În varianta 2, ambii parteneri sunt activi, egali, liberi.
În varianta 2, cu un singur gest, bărbatul va putea face femeia să înțeleagă ce își dorește, și să execute toată mișcarea necesară, în cazul nostru, pentru ocho față.

 
În mod evident, varianta 2 nu va stârni interes decat acelor bărbați care au depășit – prin maturizare – nivelul în care au nevoie să-și manifeste controlul și dominația continuă în dans, și acelor femei care au depășit – prin maturizare – nivelul în care așteaptă îndemnul partenerului pentru a face fiecare lucru, și care vor să-și asume responsabilitate în dans.

Având încredere în ABILITATEA femeii și oferindu-i, la propriu, spațiul necesar astfel încât să-și poată manifesta liber tehnica și muzicalitatea, o ajutăm să-și dezvolte și să-și manifeste responsABILITATEA în dans. O lăsăm să devină activă, muzicală și jucăușă, stabilind o relație corectă și egală în dans.
Fiindcă dansatul se întâmplă în doi, fiindcă suntem în 2012, vara, și fiindcă viața e mai plăcută alături de cineva activ.