ARTICOLE

Cum recunoști un profesor bun

Fiindcă este o diferență IMENSĂ între un dansator bun și un profesor bun, iar una nu o implică pe cealaltă, iată câteva puncte de reper în a recunoaște un profesor bun de tango.

În ceea ce ne privește, un profesor se cunoaște după cursanți. Dacă are, dacă i-a crescut de la zero, dacă-i crește sau nu și în cât timp, dacă stau doar la el sau simt nevoia să meargă să învețe peste tot, dacă evoluează suficient încât să înceapă să danseze la petrecerile din oraș - nu doar la evenimentele școlii. Cursanții sunt cartea de vizită a unui profesor bun.  Aceste fiind spuse, am pus mai jos și alte lucruri pe care le considerăm importante. 


Are experiență pedagogică reală și în alte domenii/ discipline, inclusiv recunoaștere oficială (certificări).

Predă la ore cu persoane pe care le-a învățat el, nu cu persoane învățate de alții. Faptul că a putut crește o parteneră, sau mai multe, astfel încât să poată preda cu ele materie avansată spune multe lucruri.

Are în jurul lui persoane care au învățat doar la el, mai vechi de un an; dacă nu simt că evoluează în mod real, cursanții pleacă la alte școli după câteva luni.

Foștii cursanți au devenit instructori/ asistenți la alte școli.

 
Cursanții participă la petrecerile consacrate din oras și/ sau din alte orașe/ țări. Iese în oraș cu curansații. 

 
Există fragmente video publicate de la cursuri astfel încât să se poată vedea CE și CUM predă efectiv (nu doar fragmente de dans).

Are recenzii publice (în scris și video) bune de la mulți cursanți (foști și actuali).

 
Știe să predea (și să danseze) mai multe stiluri de tango: milonguero, salon, nuevo, doble frente, etc.

 
A facut și altceva legat de tango în afară de a dansa, a preda cursuri și a organiza petreceri.

 
Știe să danseze (eventual să predea) și alte dansuri sociale.

Într-o țară în care uneori la petreceri sunt mai mulți instructori decât cursanți, fiindcă toată lumea consideră că poate și știe și ar trebui să predea, un instructor bun nu se cunoaște după certificări și diplome și vorbe, ci după acțiuni: cursanții pe care i-a crescut. Nu diploma face un instructor să fie bun, cum nici haina nu face pe om, ci roadele muncii sale. 

A nu se înțelege că diplomele nu sunt importante. Sunt. Dar hârtiile (pe care le ai) nu vor fi niciodată mai importante decât oamenii (pe care i-ai crescut sau nu). 

Page Created with OptimizePress